Un tânăr capabil, de viitor şi cu multe posibilităţi, a fost trimis să studieze strategie de marketing şi dezvoltare la şcoli serioase din capitale străine. Pentru binele ţării şi al naţiei. Prea multe nu ştim despre şcolile lui, dar după un timp s-a întors însoţit de o geantă extrem de încăpătoare şi elegantă, precum şi de felurite electronice pentru trebuinţele progresului economic şi social. Era pus pe treabă tânărul capabil, voia o carieră de succes, aşa c-a plecat repede la un ţăran. „Ce faci aicea, ţărane?” – a întrebat profesional, pregătind laptop-ul. „Muncesc ogorul, domnule”, a răspuns ţăranul, dând cuşma pe ceafă. Tânărul capabil s-a învârtit un timp pe coclauri, apoi s-a întors, şi-a consultat fişierele şi-a decis: „Ţărane, nu-i bine, nu-i bine de loc. Lasă baltă aratul, plivitul, culesul şi toate prostiile astea. N-ai nici cea mai mică idee despre strategie şi marketing. Aşa că, fă bine şi te înscrie la şcoala de marketing şi strategia dezvoltării pe care numai ce am deschis-o cu fonduri europene. Taxa nu-i mare.” „Dar eu mă pricep la arat, la prăşit, la cules roadele”, spuse ţăranul cu capul în pământ, îndârjit. „Cât pământ ai aici?”, se făcu tânărul capabil, proaspăt diplomat că n-aude. „Păi, ca la vreo şapte hectare” – răspunde şoptit, ţăranul. Tânărul capabil şi cu o carieră deschisă, s-a uitat disperat la cer: „Şi tu vrei să faci agricultură cu şapte hectare! Vinde vaca, şi oaia, ipotechează casa şi pământul ce-l ai la bănci, fă împrumut şi cumpără o mie de hectare. Cu mai puţin nu poţi să faci agricultură modernă. Apoi faci contracte cu marile corporaţii, primeşti sămânţă de soiuri modificate genetic şi obţii recolte bogate. Altfel, lasă-te. Mai bine te duci la oraş şi te reprofilezi.” „Dar eu nu vreau atâta pământ, neam de neamul meu n-a avut atâta, şi, slavă Domnului, am trăit sute de generaţii” – a răspuns ţăranul speriat, simţind că-i asudă palmele bătătorite. „Eşti un prost, ţărane, habar n-ai strategie şi nici teorie de marketing. Fă cum îţi spun, că eu ştiu ce zic.” Tânărul capabil n-a mai aşteptat răspunsul ţăranului, s-a suit în maşina luxoasă şi a plecat spre un negustor din mahalaua oraşului. „Ce faci aici, negustorule? – a întrebat, rotindu-şi ochii prin prăvălie” „ Păi, de, vând şi eu după cum pot, mai pe caiet, mai cu bani, că mahalaua-i săracă în vremurile astea.” Tânărul capabil şi cu viitor strălucit, pufnea privind marfa din rafturi: „Ce mărfuri sunt astea?” „Mărfuri. De pe la ţăranii din jur, de la meşteşugari, de la mici afacerişti care mai fac una alta, de pe la en-gros-uri. Marfă ca pentru buzunarele noastre.” „Şi cam cât spaţiu ar fi aici?”, a întrebat tânărul capabil, cu viitorul de aur. „Cu totul, să tot fie vreo şaizeci de metri pătraţi.” „Ăsta nu-i comerţ, negustorule! Nu-i comerţ. Habar n-ai strategie şi marketing, fă bine şi te înscrie la şcoala pe care am înfiinţat-o cu fonduri de la UE. Taxa nu-i mare.” „Păcatele mele, da’ ce marketing îmi trebuie mie? Că eu poţi să-şi spun muşterii după nume, că ne ştim între noi de ani buni.” „Învaţă, negustorule, învaţă, pe urmă ipotechează-ţi casa, acareturile, aurul şi tot ce mai ai, şi împrumută la bănci. Cumperi un teren şi ridici un market de cinci mii de metrii pătraţi, cel puţin. Faci contract cu marile corporaţii, ele îţi aduc marfă de la export şi din China, şi te pui pe vândut. Acesta-i comerţul viitorului.” N-a mai aşteptat răspunsul, tânărul capabil şi cu viitoare funcţii de conducere în stat. A pornit spre un artizan care meşterea ceva într-o mică dugheană. „Ce faci aici, artizanule?, a întrebat, privind sculele vechi de câteva generaţii. „Meşteresc tot felul de lucruşoare după tradiţie, domnule”, a răspuns artizanul. „Şi chestiile astea vrei tu să le vinzi într-o societate modernă? – a întrebat tânărul capabil, care sigur va deveni şef de partid. Apoi a deschis geanta sa elegantă, a scos un teanc de hârtii şi i-a spus: „Până mâine completezi toate formularele astea. Habar n-ai strategie şi marketing, ai să te înscrii la şcoala pe care am deschis-o cu fonduri europene. Taxa nu-i mare. Te şcolim şi-o să ştii cum să aplici pentru un program UE. Îţi ipotechezi casa la bănci, faci împrumut şi cu banii adunaţi deschizi o fabrică cu cinci sute de muncitori.” Artizanul a scăpat sculele din mâini şi l-a privit lung pe tânărul capabil şi cu viitor de parlamentar: „Eu meseria am prins-o de la tata, care o avea moştenită de la strămoşi. De când ne ştim aşa ne-am câştigat pâinea. În lume sunt şi oameni săraci, domnule care au nevoie de noi” „S-au dus vremurile alea! Acum viitorul stă în marile fabrici, în producţia industrială. Voi artizanii sunteţi nişte rămăşiţe ale societăţii burgheze. Te înscrii la şcoală neapărat, n-ai nevoie de prostiile astea învăţate de la moşnegi. La noi ai să înveţi strategie şi marketing, ai să-ţi deschizi mintea. Taxa nu-i mare.” Tânărul capabil şi viitor ministru într-un guvern de nădejde a plecat la un artist: „Ce faci aici, artistule? – l-a întrebat pe omul ce se muncea încordat cu ale lui. „Nu-mi dă pace un gând, şi caut să-i dau o formă, caut să-l împlinesc cu ceva viaţă, cu un destin”, a răspuns artistul. Dar, o analiză de marketing ai făcut. Ai făcut un sondaj, ai un grafic de rating?” – a întrebat viitorul prim ministru al ţării, adică tânărul nostru capabil. Artistul a ridicat din umeri, cu gândul aiurea, după ale lui. „Păi, vezi. Trebuie să te înscrii la şcoala noastră de strategie şi marketing, ca să nu mai faci lucrurile aiurea. Taxa nu-i mare, avem fonduri europene.” Şi tânărul capabil a plecat mai departe să răspândească ştiinţa în rândul poporului.
După câţiva ani, părinţii tânărului şedeau în asfinţit pe terasa vilei luxoase. Tatăl citea ziarul şi afla veşti foarte proaste din agricultură, din comerţ, din producţie. Până şi arta intrase într-un mare impas. Totul mergea cum nu se poate mai prost. Doar şcoala de strategie şi marketing a fiului lor luase o amploare nemaivăzută. Şi tatăl gândea că bine ar fi dacă părinţii ţării ar face eforturi să-şi trimită copiii la şcoli importante din străinătate. Aşa cum făcuseră ei.
Manzatu 