Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘drăcăvenii’

20 septembrie, 2015

Vă mai amintiţi un dialog de genul: „Ai citit cutare carte?” „Nu, n-am avut timp, am răsfoit-o, doar.” În copilăria şi adolescenţa mea, era considerat un răspuns stânjenitor, pentru că indica, fie că nu ai de gând să citeşti respectiva carte, fie că nici măcar n-ai auzit de ea.

Dar nu despre lectură  va fi vorba în cele ce urmează, ci despre verbul a răsfoi, verb care indică cel mai adesea, o înclinaţie spre superficialitate, spre tentaţia de  a evita receptarea unui întreg, dar – ceea ce este cel mai grav – despre  crearea unei realităţi paralele cu cea universală. O realitate care are cu totul alte temeiuri, o  altă logică şi alte înţelesuri, ca să nu mai vorbim despre adevărurile profund modificate. René Berger sesiza efectele acestui verb pe la începuturile anilor ʼ70 ai secolului trecut, într-o perioadă când mijloacele tehnologice începuseră deja să-şi arate efectele asupra conştiinţei umane, dar, mai ales asupra modului în care se va structura raţiunea, în noile condiţii. Treptat, mijloacele tehnologice acţionau – şi acţionează – asupra raţiunii, modificându-i structura, ceea ce modifică radical bazele configurării mentalităţii. Datorită lor am ajuns astăzi dependenţi de sumedenie de drăcovenii pentru care se depun eforturi consistente să fie create, chiar dacă, după scurt timp zac părăsite prin diferite unghere, de cele mai multe ori înlocuindu-se unele pe altele.

De prin anii ʼ60, ai aceluiaşi secol, mijloacele tehnologice începuseră deja să tenteze conştiinţa cu posibilitatea răsfoirii realităţii. Apăreau tot mai multe moduri prin care răsfoirea să devină tot mai atractivă, şi televiziunea juca un rol important în acest joc. Fiecare reportaj care relata – „de la faţa locului” – un anume moment al unei realităţi, era în fapt o rasfoire a respectivului moment. Orice răsfoire, făcută cu scopul de a fi prezentată ca o „informare” către un terţ, nu este altceva decât un gest de manipulare, pentru că adevărurile realităţii prezentate sunt rupte de temeiurile lor. În felul acesta, temeiurile respectivelor adevăruri sunt înlocuite cu temeiurile celui care face informarea şi devin direct dependente de personalitatea acestuia; iar un adevăr rupt de temeiurile sale poate lesne deveni minciună. Din perioada în care René Berger scria despre mijloacele tehnologie care instaurează răsfoirea ca instrument de a crea realităţi paralele  cu cea universală, lucrurile au evoluat iute, şi manierele de răsfoire s-au diversificat exponenţial. Tehnologia inteligentă a adăugat mijloace cu mult mai complexe şi mai capabile de a crea dependenţă de răsfoire. Toate aceste mijloace sunt astfel concepute, încât se adesează unei mulţimi. Cele mai multe pornesc de la studii care să stabilească specificul mulţimilor, şi abia apoi sunt create mijloacele, a căror limite sunt trasate de graniţele intereselor mulţimii vizate

În prezent, apoape că s-a uitat despre Autorul care se adresează individului; tot ce aparţine de domeniul comunicării tinde să conceapă mesaje pentru o mulţime. Mijloacele de comunicare sunt gândite pentru a antrena mulţimi, uitând definitiv de importanţa individului şi a relaţiilor acestuia cu o realitate. E mai uşor să spunem că, însuşi individul a uitat de sine, şi  ţine să fie aparţinător al unei mulţimi.

Până la apariţia şi dezvoltarea acestei maniere, individul era cel căruia se adresa Autorul, şi chiar dacă era vorba despre forme concepute pentru a fi prezentate în faţa unei mulţimi, mesajul era adresat tot individului. Spectacolele de teatru sau de film adunau o mulţime de oameni, dar condiţiile de receptare erau individuale.

Ne-am obişnuit să facem paralele între lumea pe care răsfoirea a creat-o şi cea a societăţii tradiţionale, ce se baza pe cu totul alte principii ale existenţei. Desigur, facem astfel de comparaţii pentru a sublinia gradul de superioaritate la care am ajuns în contactul noastru cu realitatea. Suntem practic orbiţi de tot ceea ce mijloacele tehnologice au ridicat în jurul nostru. Suntem orbiţi şi incapabili să realizăm distanţa  la care ne aflăm de realitatea universală. Semnalele care vin din aceasta, ar arăta că ne-am îndepărtat periculos de fundamentele realităţii pe care universul o întreţine, dar, în egală măsură, semnalele realităţii pe care am creat-o prin răsfoiri repetate ne încredinţează că suntem cuprinşi într-un sistem solid, cale mai bun de la facerea lumii. Că suntem aparţinătorii unei realităţi, ăsta este un lucru cert, întrebarea care se pune este: cărei realităţi aparţinem? Judecând în logica simplă a lucrurilor; împreună cu realitatea noastră suntem cuprinşi în realitatea universală, ceea ce nu poate fi negat, dar, problema este dacă, orbiţi fiind de realitatea noastră, cea creată prin resfoire, mai putem percepe adevărurile şi tremeiurile realităţii universale. Mai mult, realitatea creată prin răsfoire are oare aceeaşi unicitate a formelor către care se ne raportăm ca realitatea universală?, sau am ajuns să ne raportăm fiecare la forme pe care ni le creem prin răsfoire.

Seria de întrebări incomode, pe care o generează noua situaţie a societăţii omeneşti, ar merita ceva mai multă atenţie, şi mai puţină aroganţă, mai ales atunci când o opunem societăţii tradiţionale, care de  câteva zeci de mii de ani a izbutit să asimileze toate transformările – fie ele naturale, fie provocate de activitatea directă a omului -, derivate din contactul  nemijlocit cu realitatea universală. În toată această perioadă, nu a existat o realitate intermediară, care să ascundă adevăruri şi temeiuri ale realităţii universale, ci, toate acţiunile omului se produceau pornind tocmai de la acestea. Afirmaţia că o asemenea stare de fapt este generată de nevoia de a ajunge la o societate care să-i ofere omului modern premisele unei existenţe aproape utopice, ar trebui analizată cu ceva mai multă atenţie. Conform unei tendinţe apărute după cel de al doilea război mondial, în această afirmaţie s-ar putea ascunde interesele unor grupări fie politice, fie economice, fie administrative. Şi, ceea ce începe să devină sesizabil, este faptul că astfel de grupuri nu mai sunt izolate, ci numărul lor creşte odată cu diversificarea formelor de interes. Răsfoirea devine un instrument, care oferă unor asemenea grupuri, mijloacele de a manipula adevărurile pentru a crea o realitate perisabilă, care dispare odată ce interesul şi-a schimbat semnul. O astfel de realitate, alunecă peste realitatea universală şi, de cele mai multe ori, intră în conflict cu aceasta. Poate că, nu ăsta ar fi cel mai culpabil lucru, dacă, odată ce realitatea perisabilă s-a stins, nu ar apărea o confuzie de cele mai multe ori dramatică şi care provoacă daune importante. Când vorbesc despre „grupuri de interese”, vă rog să nu vă gândiţi sub nici o formă la conspiraţii modiale, la structuri de tip mistic sau infracţional. Nu despre asta este vorba, ci despre grupuri care dezvoltă strategii pentru obţinerea unor profituri de naturi diferite, iar acestea necesită captivitatea unor mulţimi într-o anume realitate perisabilă. Din nefericire, astfel de grupuri, mai mari sau mai mici, au început să devină tot mai multe, astfel, numărul de realităţi perisabile cărora trebuie să le facem faţă sunt tot mai multe. Ele se succed, se înlocuiesc, se desfiinţează, aidoma imaginilor unui caleidoscop. În toate aceste mişcări, realitatea universală cu adevărurile solide şi stabile, cu temeiurile profunde a dispărut cu totul, iar noi alergăm bezmetici după umbre. S-ar putea afirma că tehnica „realităţii perisabile generată de mijloacele de răsfoire” este însuşită conştient, face parte din strategiile elementare ale societăţii moderne. Este o afirmaţie gravă, mai ales că, indiferent dacă este asimilată voit şi conştient, ori involuntar, fiecare realitate perisabilă, pe care răsfoirea o generează, ne îndepărtează tot mai mult de realitatea universală. Am ajuns să întreţinem o multitudine de realităţi care nu au nici o legătură cu vreun temei, ne obişnuim copii să înţeleagă astfel de realităţi, facem proiecte pe termen lung, pornind de la asemenea realităţi, iar acestea dispar făcând loc altora, de cele mai multe ori opozabile celor înlocuite.

Sub tot acest vraf de realităţi, care nu valorează mai nimic, aşteaptă temeinică şi stabilă, realitatea universală. Oare ce-o fi aşteptând?

Advertisements

Read Full Post »