Petale mărunte ca nişte ace
Albesc ţărâna crăpată.
Furnici agile
Scotocesc locul.
*************************************************
Distinsa doamnă şi bătrâul caniche
Păşesc elegant pe alee.
În urmă aleargă câinele nimănui
Vesel şi indiferent.
**************************************************
Pruna uscată rămasă lângă candelă,
La o şchioapă,
Şi flăcăruia aruncând scânteieri ceţoase
Pe coaja împâclită.
**************************************
Neputincios,
Chipul oglindit ţi se-arată,
Te vezi paralel,
Şi te-afunzi.
*************************************
Vântul a stat cu totul încremenind
Lumina prefigurată, alburie, scăzută
E linişte de te poţi auzi cum visezi.
—————————————————————-
Se ivesc zorile
Firul subţire de lumină zâmbeşte,
Şi deşi ştii că ziua va fi strălucitoare
Îndoiala stăruie.
—————————————————-
Dacă te uiţi în sus îţi poţi vedea capul.
Dacă te uiţi în jos îţi poţi vedea picioarele.
Dacă te uiţi la stânga îţi poţi vedea vârful arătătorului.
Dacă te uiţi la dreapta îţi poţi vedea unghia degetului mic.
Dacă te uiţi înainte îţi poţi vedea vârful nasului.
Dacă te uiţi înapoi îţi poţi vedea un călcâi.
Atunci cine eşti tu, între toate acestea?
***********************
Pe aragaz fierb două ouă
Şi aburii se pierd spre tavan,
Ca nădejdea iubitului
Privind în susul străzii pustii.
***********************
Încet se şterg urmele zorilor
Şi-apar faptele zilei celei harnice,
Doritoare, mereu doritoare,
Forfotind de nimicuri ce par hotărâtoare.
***********************
Parfumul poleit de vraja lunii
Mă-mpedică să ştiu cum sunt egal cu mine.
Sau de ce m-aburc pe cocoşata vrere
Ce-mi îmboldeşte stăruinţa de-a mă sumeţi.
**********************
Seara se frământă în zgomote metalice,
Pierzând parfumul aromat al brizei line,
Înecându-se-n praf, în vorbe stridente,
În sunete electronice şi-n siluete impudice.
***********************
Cât de tare poate foşni vântul în trestii,
Încât păsările să-l audă venind din depărtări,
Din ţinuturi cu întâmplări necunoscute,
Cu fapte ale sufletelor veşnic scormonitoare?
***********************
Mă străpunge lumina prefirată
Printre spicele mărunte ale ierbii,
Aerul se varsă peste mine
Ca o căutare de sine a universului.
***********************
Cu ochi zidiţi de-ai să priveşti în lume,
Şi inima-ţi ca stânca va rămâne,
Te vei cuprinde-atunci în fire,
Tocmindu-te gropar al zilei.
**********************
Lacrima aţine veşnic neaua
Sub forma ei de apă, de licoare
Şi frunzei aminteşte toamna
Menită să topească firea-n vremi.
***********************
În scorbura adâncă, adâncă,
Un punct luminos te sprijină
Să-nţelegi că gândul e forma ce
Nu se opreşte niciunde.
**********************
Pe umărul gol ale fetei
S-a aşezat un fluture mic, albastru
Şi-n carnea ei au pornit să alunece
Veştile primejdioase ale Necunoscutului.
***********************
Oglinda se zăreşte-n oglindă.
Tăcerea suspină-n tăcere.
Pădurea foşneşte-n pădure.
Unicul aşteaptă trecerea oglinzii, tăcerii, pădurii…
***********************
Nimicul alunecă misterios spre tainiţa Nimicului,
Se prinde în miezul acestuia şi aşteaptă
Să-l pătrundă dorinţa de a deveni el însuşi
Substanţa Nimicului cuprins în el însuşi.
***********************
Picurul de rouă joacă pe firul de iarbă,
Aşteptând duhul pământului,
Care-l va lua în zborul lui.
Şi doar o urmă uşoară va mai păta verdele frunzei.
***********************
Sămânţa se pierde între bobii ţărânii,
Se cufundă-ntre ei, se topeşte,
Şi doar ideea de cer, ce n-a murit în ea,
O aduce spre starea luminii.
**********************
Aplecat sub sarcina de lemne
Bătrânul stârneşte colbul gros,
Un semn pe firul Nimicului,
Între Niciunde şi Nicăieri.
**********************
Pasărea priveşte cerul,
Fără să ştie că ea
E chiar sensul firii.
**********************
Argila roşie, argila galbenă,
Argila catifelată, aproape albă,
Care visează puzderia de forme
Ce zboară misterios din niciunde.
***********************
Dacă asemenea şarpelui te răsuceşti pe urmele tale,
Vei găsi nefiinţarea aşteptând,
Aidoma înţeleptului,
Scurgerea veacurilor ce sunt cuprinse-ntr-o clipă.
**********************
Sensul timpului se citeşte în piatra aceasta,
Pe care o cunosc din copilărie,
Pe care o văd în lungul vieţii mele
Aşteptând hotărâtă sfârşitul.
**********************
Salcia musteşte peste firul de apă,
Iarbă măruntă, păpădii înflorind.
Proaspete frunze vin să cunoască
Timpuri ce se rumegă-n sine.
**********************
Un fluture saltă multicolor
Ducând cu el aerul în adâncuri
Unde se împlineşte pe sine
Până se topeşte deplin în credinţă.
**********************
Sub copacul bogat
Stătea bătrânul gândind,
Şi rădăcinile lui
Îl făceau să alerge prin cer.
**********************
Culmea dealului se-ascunde într-un fir de lumină
O stea hrăneşte amintirea nopţii,
Cu păsări ce glăsuiesc ascunse, pierdute
În parfumul ce este chiar fiinţa adâncului eu.
***********************
Oglinda apei, nemişcată,
Frunze de plop tremură.
Încerci să priveşti în afund,
Unde-o să găseşti – poate – sufletul tău.
**********************
Argila gălbuie iţită din iarba sfrijită,
Fire subţiri tremurând plăpând, înfiorate.
Doi corbi luptând să stăpânească o nucă.
Şi sunete venind din văzduh. Aceasta e clipa!?
Pe o planetă trăia un gândac.
În gândac trăia un gând, un singur gând.
În gândul lui trăia spiritul vieţii,
Din care se plămădea tot Universul.
***********************
Floarea de liliac bogată, proaspătă,
Uitată pe scândura veche,
Albită de ploi, crăpată.
Parfumând putregaiul de la ambele capete.
***********************
Imaginea suferinţei:
O bătrână şezând ghemuit
În lumina ce piere,
În căldura soarelui ce apune.
**********************
Fluturele e un fel de prelungire a florii
În întregul duhului ei
Ce-i vine din pământ.
Şi pământul din cerul care a obosit un pic.
***********************
Dincolo de primăvară, stă spiritul primăverii.
Dincolo de piatră, stă spiritul pietrei.
Dincolo de mine,
Stau eu mereu nemulţumit.
**********************
Privesc cerul de seară
Cu nuanţe bogate si blânde,
Iar mica stea ce răsare
Îmi face cunoştinţă cu mine.
**********************
Prin parbrizul maşinii scumpe flutura o umbră,
Roţile mari mă stropesc din belşug,
Şi-n lungul străzii se pierde
Simţirea lui Goya cu toate iadurile lui.
***********************
Sticla străluce o fărâmă de cer.
O palmă din creanga copacului.
Umbra neagră a unei păsări.
Şi duhul aerului în neuitare.
**********************
În chioşcul de ziare
Stă întreaga lume închisă în zvonuri.
Peste pereţi din aluminiu şi sticlă
Creşte o pădure bătrână ce poate şopti despre sens.
***********************
Frunza întoarsă împotriva frunzei
În drumul de la creangă la pământ,
Atât cât vremuieşti cu culori
Seara de toamnă.
**********************
Câte păsări încap într-un stol?
Dar gânduri ale păsărilor?
Dar câte imagini ale păsării încap
Într-un stol al păsărilor?
**********************
Jăraticul se rupe din lemn,
Se spulberă-n cenuşa subţire
Şi fumul firav împrăştie-n lume
Duhul captiv al pădurii.
**********************
Umbra melcului
Se adapă
Din sinele frunzei
Ce-o alăptează.
*********************
În spărtura ferestrei
Creanga golaşă, şi presimţirea
Frunzei care va să apară,
Bănuiala viitorul. Iluzia.
*********************
Asfaltul negru, poros
Absoarbe lin
Umbra celui care-a
Murit ieri.
**********************
Un chioşc cu de toate.
Pe un carton un câine care doarme.
Peste ei Nimicul,
Care înveleşte universul.
**********************
Doar fumul albăstrui se ridică.
Un duh neîmplinit, nechemat
Stând să se întâlnească cu sine.
Stând să se nască pe sine.
**********************
E ger sticlos şi totul scânteiază.
Prin văzduh, fulgul păsării se leagănă.
Îl privesc lung,
Prevestire a vieţii ce va să fie.
*********************
În noroi este o urmă de talpă.
Pe marginea ei,
Vârful unei frunze zimţate
Îţi poate povesti.
********************
Picurul curat
Se desprinde din ţurţur.
Fulgeră spre pământ,
Ca însăşi inima Universului.
********************
Copacul acesta desfrunzit,
Ţâşnind din zăpadă
Nu este un arbore
Ci sângele închegat
Al divinului Attis.
*********************
Zăpada pădurii, neatinsă.
Rare frunze pătează omătul,
Şi doar şirul de urme
Ca o presimiţire a căldurii,
A sângelui.
***********************
Cu capul împins în gardul de fier
Doarme somn greu de beţiv.
Pantofii roşi, scâlciaţi, fără şnururi
Zac inutili între labele picioarelor.
Dar mâinile strâng cu putere gâtul unui toc de vioară.
**********************
Drumul galben-lutos aburcă panta râpoasă.
Uscat, bolovănit, cu şanţuri de roţi.
Cumpăna lungă a fântânii lasă o umbră subţire.
E amiază, soare, torid.
Dealul pustiu tremură delicat în lumină.
************************
Ghemuit lângă zidul bisericii bătrânul.
Dinaintea-i, pe hârtia uzată, zarzavaturile proaspete, înrourate,
Câteva nuci. O gutuie.
Peste tot plouă mărunt
**********************
Cerul plumburiu înveleşte câmpul pustiu.
Pe-o latură:
Copacul gol, desfrunzit, nemişcat.
Şi-n creanga lui o pasăre cântă sonor.
Închisă-n cântecul ei, pasărea.
**********************
Secată albie de râu.
Râpoasă.
Curgere nesfârşită de pietre mâlite.
Dar dintre ele ţâşneşte un fir verzui, subţiratic.
Înfiptă-n vârf, floarea galbenă.
Mică.
**************************
La marginea câmpului, dincolo de lanurile roditoare, locuia un bătrân.
Într-un canton părăsit.
Făcea focul cu lemne, şi pentru mesele sale sărăcăcioase, şi pentru căldura din iernile lungi.
Dar lemnele erau tare greu de găsit.
Bătrânul se chinuia adunând cu trudă fiecare surcea.
Se ostenea zi de zi umblând peste câmpuri.
Şi totul era clădit lângă peretele scorojit.
Apoi bătrânul stătea pe sidelca roasă de vreme, privea stiva de lemne şi nu se gândea la nimic.
Soarele apunea peste ierburi.
Foarte curând va fi întuneric.
———————————————————
Pe o câmpie întinsă se întindeau două şine de cale ferată.
Două şine subţiri şi lungi.
Pe aceste două şine trecea întotdeauna un singur tren, un tren de persoane.
În tren exista întotdeauna un singur călător.
Unicul pasager ducea cu el o fărîmă de timp.
Timpul cu care urcase în gară şi care stăruia, tot mai pierdut, în el.
Trenul ducea timpul său, care se dilata odată cu trecerea peste ierburile verzi.
Un timp năzuros, ce trebuie neapărat stăpânit.
Şinele erau singure şi nimic nu le clintea din loc.
Timpul lor stăruia peste spaţiul strâmt al ecartamentului; stârnind mai întâi un fior, apoi o vibraţie surdă, sfârşind într-un tremur violent.
Peste şine trecea trenul de persoane ce purta cu el un singur călător.
————————————————————————————
Duhneşte.
Sub soarele strecurat printre nori.
După ploaie.
Petecul de ziar lipit de asfalt.
Şi capul de peşte peste poza politicianului zilei.
—————————————————————
