MOTTO
“Nu acorda credit tradiţiilor, chiar dacă sunt respectate de multe generaţii şi în multe locuri; nu crede într-un lucru pentru că mulţi vorbesc de el; nu acorda credit înţelepţilor din vremurile trecute; nu crede în ceea ce ţi-ai imaginat, închipuindu-ţi că ţi-a fost inspirat de o divinitate. Să nu dai crezare la nimic din ce spun maeştrii sau preoţii tăi, bazîndu-te doar pe autoritatea lor. După ce verifici, crede doar în ceea ce tu însuţi ai experimentat şi recunoscut ca fiind înţelept, în ceea ce va fi conform cu binele tău şi al celorlalţi.” (Kalama Sutta)
Apud Buddha în Alexandra David-Neel, Tainele învăţăturilor tibetane, traducere de Nicolae Constantinescu, Bucureşti Editura “Nemira”, 1995, p.16
Nu-i aşa că ar trebui să încep prin a vă spune ce mare personalitate sunt? Că ar trebui să înşir o lungă listă de fapte măreţe, care să justifice prezenţa mea pe un blog? Să vă povestesc mâhnit şi cu durere că cei din jur nu sunt atenţi de fel la eforturile mele? Că trăiesc într-o ţară care nu-şi iubeşte valorile, că… etc. etc.
Dar eu nu trăiesc în ţara aceasta pentru alţii. N-am trăit pentru voi; nici pentru cei ce m-au iubit, dar nici pentru adversari.
Nu înţeleg să trăiesc după dictare, ci pentru legăturile tainice cu prieteni vechi ce nu mai sunt (de multe ori nici nu ştiam ce buni prieteni îmi sunt), dar care mă veghează surâzând. Viitorul meu a fost mereu un trecut pe care nu l-am putut îngropa.
Trăiesc aici – aşa cum aş fi trăit oriunde! – pentru lumina inconfundabilă a locurilor mele, pentru toamnele cu parfumuri coapte, pentru primăverile ninse şi îmbobocite, pentru faptele mele ce sunt nişte nevoi abia ostoite. Pentru gândul obsedant că va veni un moment când voi fi singur cu mine.
Viaţa mea n-a fost dedicată nimănui. Viaţa mea este a mea, şi faptele ei vin din nevoia de a fi mereu împăcat cu mine. Habar n-aveţi ce important e să te ştii vegheat de sufletele celor pe care i-ai iubit, respectat, admirat! Cărora poţi să te închini mai ales acum când nu mai sunt.
Nu ştiţi asta, pentru că aţi ajuns să trăiţi doar pentru alţii, pentru a vă oglindi în cuvintele lor, în răsplata lor, în modelele lor.
Cei mai mulţi dintre voi!
Eu am o răfuială continuă cu viaţa mea, doar a mea – de aceea voi muri liniştit şi împăcat.
Trăieşti în acelaşi fel în care îţi asumi greşelile… şi eşecurile… şi datoriile. Cu permanent aceleaşi întrebări, răspunsuri parţiale şi bucurii de un minut… Şi nu, nu vei muri liniştit şi împăcat! Nu eşti construit aşa. Sper măcar asta!